Testul şi Certificatul Alpha de competenţă lingvistică

Procedura de înscriere

Înscrierea este obligatorie şi se poate face exclusiv online, cu minimum 24 de ore înaintea examenului. Înscrierile se încheie în ziua premergătoare datei de examen la ora 10:00. Data respectivă va fi scoasă din formularul de înscriere.
Dacă ați plătit taxa, dar nu ați reușit să vă înscrieți în timp util, puteți să vă înscrieți cu aceeași chitanță pentru o altă dată de examen. Alternativ, vă putem restitui la Casieria Universității suma achitată, prin completarea unei cereri tip la Centrul Alpha și în baza chitanței în original.
În mod excepțional, dacă înscrierile pentru o anumită dată de examen ajung să depășească capacitatea logistică a Centrului, directorul poate decide încheierea înainte de termen a înscrierilor pentru data respectivă. În acest caz, data respectivă va fi scoasă din formularul de înscriere.

Înscrieri on-line la testele ALPHA

PERIOADA DE VALABILITATE A REZULTATELOR

Certificatul de competenţă lingvistică ALPHA, ca act doveditor al rezultatelor evaluării la data examinării nu expiră. Având în vedere însă că acest certificat poate fi prezentat de către titular ca dovadă a nivelului actual de limbă, chiar şi după o lungă perioadă de la susţinerea examenului, Centrul ALPHA precizează următoarele:

  1. În lipsa utilizării frecvente a limbii, competenţa lingvistică se poate deteriora în timp. În consecinţă, un certificat de competenţă lingvistică nu poate garanta valabilitatea rezultatelor evaluării pe o perioadă nedeterminată. În acord cu practicile internaţionale, perioada recomandată de valabilitate a rezultatelor evaluării consemnate pe certificatul de competenţă lingvistică ALPHA este de 2 ani.
  2. Certificatul ALPHA poate fi acceptat de organizații ca act doveditor al nivelului de competenţă lingvistică după o perioadă mai mare de 2 ani de la data data emiterii dacă titularul alatură dovezi recente care atestă faptul că a utilizat limba în medii educaţionale şi/ sau profesionale.
  3. Certificatul ALPHA poate fi acceptat de organizații ca act doveditor al nivelului solicitat de competenţă lingvistică după o perioadă mai mare de 2 ani de la data data emiterii dacă nivelul consemnat pe certificat este unul superior (ex. Un certificat ALPHA de nivel C1 mai vechi de 2 ani poate fi acceptat ca document doveditor pentru nivelul inferior B2).

Perioada de arhivare a lucrărilor scrise este de 2 ani (în concordanţă cu perioada recomandată de valabilitate a rezultatelor evaluării). În consecinţă, se pot elibera duplicate ale certificatelor numai pe o perioadă de 2 ani de la data examenului, în formatul şi cu cu data emiterii originale.
Aceste precizări nu se aplică retroactiv certificatelor de competenţă lingvistică ALPHA emise înainte de data de 1 octombrie 2016, care au termen de valabilitate de 2 ani.

Certificatul
de competență
lingvistică
ALPHA

Centrul Alpha este acreditat și membru plin în organizația EAQUALS (Evaluation and Accreditation of Quality Language Services, www.eaquals.org)
Predarea și certificarea limbilor străine se efectuează în conformitate cu scala și descriptorii prevăzuți de Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CECRL) și cu politica lingvistică recomandată de Consiliul European al Limbilor.

scala și descriptorii prevăzuți de CECRL

A1 - nivelul Incepător
A2 - nivelul Elementar
B1 - nivelul Prag
B2 - nivelul Intermediar
C1 - nivelul Avansat
C2 - nivelul Excelență